Rețele sociale

De la Ceata
Revizia pentru 8 august 2012 20:53; Tct (Discuție | contribuții)

(dif) ←Versiunea anterioară | afișează versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Ceata, fiind o comunitate care susține libertatea artelor și tehnologiilor, nu folosește servicii care rulează programe proprietărești, pe care utilizatorii nu le pot instala și pe mașinile lor (deci depind de furnizorii unici) și adapta în funcție de necesități. Cel mai „bun” exemplu în acest sens îl reprezintă rețelele sociale Facebook, Google+, Twitter, LinkedIn etc.

Cuprins

Explicație

Alt serviciu foarte folosit la nivel internațional care rulează o aplicație proprietărească (neliberă) este GitHub. GitHub se bazează pe un program liber distribuit (Git) peste care adaugă o interfață la mecanismele de gestiune a depozitelor de cod și de socializare între dezvoltatori (de aici caracterul de rețea socială).

Toate aceste servicii sunt interesante, utile, folosite de un număr foarte mare de utilizatori. Dar nu sunt libere! De aceea Ceata nu le folosește, chiar dacă ar exista beneficii imediate: productivitate crescută, vizibilitate mai mare etc.

Ceata nu le recomandă membrilor săi sau prietenilor săi să folosească servicii care rulează programe proprietărești. Dacă nu sunt convinși că ar trebui să renunțe la ele și să investească eventual mai mult efort cu aplicațiile libere similare, să le promoveze și să le îmbunătățească, să construiască afaceri pe baza lor ș.a.m.d., cel puțin să nu afecteze imaginea comunității Ceata.

Politica

Persoana a treia, nu întâi

Nimic din ceea ce face un susținător al comunității Ceata pe aceste servicii nu trebuie să inducă în eroare vizitatorii să creadă că face în numele comunității. De aceea, când cineva folosește programe proprietărești trebuie să se disocieze de Ceata, nu poate să folosească persoana întâi ca să facă referire la comunitate. Sau alte referiri, la funcția pe care o îndeplinește în Ceata, spre exemplu.

Persoana a treia este cea care trebuie folosită: „Ceata face”, „Ceata invită” etc. ca într-un anunț (re)distribuit de presă, dar în niciun caz de organizația Ceata. Formulările ca „facem”, „invităm” trebuie să fie evitate.

Legăturile spre, nu dinspre Ceata

Apreciem pe oricine ne susține activitățile și ne promovează în nume personal și nu în numele comunității, după cum este explicat la punctul Rețele sociale#Persoana a treia, nu întâi. Dar nu putem să acceptăm să fie puse legături spre aceste servicii pe listele noastre și de altfel, prin niciun alt canal oficial de comunicație al comunității Ceata.

Aceste legături invită membrii comunității să folosească serviciile mai mult decât pentru simpla vizionare, ci pentru modificare, pentru implicare. Astfel, aceste servicii ajung să facă parte din infrastructura comunității. Nu ne putem permite să confirmăm aceste servicii, să ne contrazicem mesajul pe care îl transmitem societății și să ne stricăm imaginea, totodată.

Legăturile către Ceata sunt acceptate și ne arătăm recunoscători pentru intențiile bune (deși prin serviciile greșite). Legăturile spre aceste servicii în comunitatea Ceata însă nu pot să fie tolerate.

Concluzie

Trebuie să evităm folosirea și asocierea cu rețelele sociale care rulează programe proprietărești. Rețelele sociale descentralizate și libere (de exemplu: identi.ca, status.net, Diaspora) sunt în schimb agreate, uneori folosite și chiar promovate în comunitate.

Să nu uităm că o întâlnire față în față ajută mai mult comunitatea (lărgind-o cu oameni care cunosc și pot să adere încă de la început la principiile ei) decât rețelele sociale de pe Internet, fie ele libere sau proprietărești.

Referințe

Unelte personale
Spații de nume

Variante
Acțiuni
Navigare
Trusa de unelte